Alexandru Bănulescu 1864–1923

Bănulescu aparține generației de portretiști activi în preajma Școlii de Belle-Arte din București, contemporan cu Theodor Aman, Nicolae Grigorescu și Ștefan Luchian. Opera sa documentată constă aproape exclusiv în portrete de efigie ale unor figuri din mediul artistic bucureștean: portretul lui Aman, cel al sculptorului Ștefan Ionescu-Valbudea (1890) și un portret colectiv din 1888 al profesorilor Școlii de Belle-Arte, păstrat la Universitatea Națională de Arte — document rar pentru fizionomia corpului didactic al școlii la acea dată. Semna simplu, cu numele de familie. Biografia îi rămâne insuficient cercetată, iar opera, puțin numeroasă și dispersată, apare azi doar ocazional în licitații; ceea ce se cunoaște îl situează ferm în tradiția portretisticii academice de sfârșit de secol XIX, mai degrabă cronicar al figurilor epocii decât inovator de limbaj plastic.