Gheorghe Petrașcu 1872–1949

Gheorghe Petrașcu aparține generației de pictori formați la confluența dintre tradiția academică și modernitatea de la începutul secolului XX, elev al lui G.D. Mirea la Școala de Belle-Arte din București și, între 1899 și 1902, al atelierului lui Bouguereau la Paris. Recomandarea lui Nicolae Grigorescu i-a deschis bursa de studii în străinătate, dar formula proprie și-a găsit-o mai degrabă în dialogul cu coloriștii veneți — Tițian, Veronese — decât în academismul parizian. Pictura lui se recunoaște prin pastă groasă, aplicată în straturi succesive până capătă relief aproape sculptural, și printr-o paletă gravă, de roșuri arse, brunuri și cenușii, care refuză dizolvarea impresionistă a formei în favoarea unei solidități arhitecturale. A pictat obsesiv interioare vechi, case și uliți din Târgoviște, natură statică și, mai ales, Veneția, tratată nu ca decor pitoresc, ci ca dramă cromatică. Criticul Lionello Venturi l-a numit impresionist față de realitate și expresionist în execuție — formulă care rezumă bine tensiunea centrală a operei sale. Membru al Academiei Române din 1936, a lăsat circa trei mii de lucrări.