Gheorghe Tattarescu 1818–1894

Portret — Gheorghe Tattarescu — Autoportret, 1875, Muzeul Național de Artă al României

Format la școala de zugravi bisericești a unchiului său, Nicolae Teodorescu, și desăvârșit la Roma, unde copiază la Accademia di San Luca lucrări de Rafael, Murillo și Guido Reni, Tattarescu rămâne reprezentantul cel mai constant al academismului neoclasic în pictura românească a secolului al XIX-lea. Practica sa e dublă: pictura murală și de iconostas — peste cincizeci de biserici decorate între 1853 și 1892, unde desenul clasicizant se grefează pe convenția bizantină —, și portretul sau compoziția alegorică, cu efigii ale revoluționarilor pașoptiști (Bălcescu, Golescu) și alegorii patriotice precum Renașterea României. După 1860 abordează și peisajul romantic. Cofondator, cu Theodor Aman, al Școlii de Belle-Arte din București (1864), i-a format pe Luchian și Henția, impunând un canon academic dominant până la finele secolului.

Renașterea României — Gheorghe Tattarescu — 1850 · Pinacoteca Municipiului București

Țărancă din Vlașca — Gheorghe Tattarescu — 1868 · Galeriile