Jan van Eyck c. 1390–1441

Jan van Eyck este figura de referință a picturii primitivilor flamanzi, curentul care, în prima jumătate a secolului al XV-lea, a impus în Țările de Jos un realism minuțios, opus idealizării gotice târzii. Angajat ca pictor de curte al lui Filip cel Bun, ducele de Burgundia, el a dus la un grad de rafinament fără precedent tehnica stratificării glazurilor de ulei, obținând transparențe, luciul metalelor și textura țesăturilor cu o fidelitate optică ce a marcat definitiv pictura europeană — motiv pentru care i s-a atribuit, impropriu, chiar „inventarea" picturii în ulei. Compozițiile sale, de la polipticul Adorarea Mielului Mistic (realizat parțial împreună cu fratele său Hubert) până la portretele de o precizie aproape fotografică, precum dublul portret Arnolfini, îmbină observația directă a naturii cu un simbolism religios dens, codificat în fiecare obiect reprezentat. Influența sa asupra lui Rogier van der Weyden, Petrus Christus și, prin filiera italiană, asupra lui Antonello da Messina, a făcut din atelierul său punctul de plecare al picturii nordice moderne.