Nicolae Grigorescu 1838–1907
Nicolae Grigorescu (1838–1907) este considerat fondatorul picturii moderne românești, artistul care a rupt tradiția academică și bizantină pentru a impune un limbaj plastic modern, ancorat în observația directă a naturii. Format la École des Beaux-Arts din Paris, în atelierul lui Sébastien Cornu — unde l-a avut coleg pe Pierre-Auguste Renoir —, s-a apropiat ulterior de pictorii de la Barbizon, Millet, Corot, Courbet și Rousseau, de la care a preluat practica picturii en plein air. Spre deosebire de impresioniști, la Grigorescu lumina nu devine scop în sine, ci mijloc de a reda cu fidelitate atmosfera și structura naturii; paleta sa, luminoasă dar controlată, servește unei viziuni realiste temperate de sensibilitate poetică. Tematica sa predilectă rămâne lumea satului românesc — carele cu boi, portretele de țărănci, scenele pastorale — surprinsă fără idealizare desuetă, dar cu o căldură a observației care a definit imaginea picturală a spațiului rural românesc pentru generațiile următoare de pictori.
Car cu boi
Ursăreasa din Bolduri (Țigancă din Boldu)
Evreul cu gâscă
Șatra
În fața vetrei
Țigani pe drum
Casă la marginea satului
Cămătarul
Fata cu basma galbenă
Panseluțe
Țigani cu ursul
Cap de țărancă
Portret de femeie
Bordeie
Casă țărănească (Ogradă părăsită)
Elena Davila