Paul Cézanne 1839–1906

Cézanne ocupă o poziție de răscruce în pictura europeană: pornit din cercul impresioniștilor, alături de care expune în 1874 și 1877, sub îndrumarea lui Camille Pissarro renunță la tonurile întunecate ale primelor pânze pentru o paletă luminoasă, dar refuză dizolvarea formei în efect atmosferic, urmărind, cum spunea el, „să facă din impresionism ceva solid și durabil, ca arta muzeelor”. Construiește imaginea prin plane de culoare suprapuse și pensulație scurtă, direcțională, reducând motivul — munte, natură moartă, scăldătoare — la structuri geometrice elementare, cu perspective multiple și ușor decalate. Seria dedicată muntelui Sainte-Victoire, naturile moarte cu fructe și draperii și ciclurile de scăldătoare rămân nucleul operei sale mature, realizată în relativă izolare la Aix-en-Provence. Această reașezare a formei pe suprafața tabloului avea să fie recunoscută de generația următoare — Matisse și Picasso l-au numit „tatăl nostru al tuturor” — ca punct de plecare atât pentru fovism, cât și pentru cubism.