Theodor Aman 1831–1891

Format la Paris în atelierele lui Michel Martin Drolling și, după moartea acestuia, ale lui François-Édouard Picot, Theodor Aman se întoarce în Țara Românească la sfârșitul anilor 1850 ca pictor de formație academică, dar receptiv la barbizonism și la un realism de observație atentă. Domeniul său de predilecție rămâne scena de gen și compoziția istorică — «Boierii surprinși la ospăț de emisarii lui Țepeș» este socotită una dintre cele mai elaborate lucrări de acest fel din pictura românească a secolului al XIX-lea —, tratate cu desen riguros și o paletă brun-arămie, sobră. Ca gravor în acvaforte, colaborează din 1868 cu Société des peintres-graveurs à l'eau-forte, cercul parizian întemeiat de Alfred Cadart. Spre finalul carierei se apropie de portret și natură moartă, cu o factură mai liberă, atentă la lumină, în care unii istorici de artă recunosc ecouri ale preocupărilor impresioniste. În 1864 înființează și conduce, până la moarte, Școala Națională de Belle-Arte din București, gest care îl așază printre ctitorii învățământului artistic modern românesc.